Anglia, la sfarsitul anilor ’30. Alice Wright – nelinistita, sufocata de conveniente – ia hotararea impulsiva de a se casatori cu bogatul american Bennett van Cleve si de a-si lasa casa si familia in urma.

Dar Baileyville, Kentucky, este un oras insipid in care lumea ii dezaproba purtarea, sotul ei prefera munca in locul sotiei sale si este dominat de tatal lui, asa ca viata aici nu-i ofera aventura – sau scaparea – de care spera sa aiba parte.

Asta, pana cand o intalneste pe Margery O’Hare – fiica unui infractor celebru si a unei femei nonconformiste, pe care orasul doreste sa o uite. Margery are misiunea de a impartasi miracolul lecturii catre cei saraci si pierduti si are nevoie de ajutorul lui Alice.

Strabatand singure potecile pe sub cerul liber, prin paduri, in salbaticia muntelui, Alice, Margery si colegele lor descopera libertatea, prietenia si un mod de viata care li se potriveste.

Dar cand Baileyville se va intoarce impotriva lor, va fi suficienta increderea lor una in cealalta – si puterea cuvantului scris – pentru a le salva? Inspirat dintr-o remarcabila poveste adevarata, Darul stelelor prezinta cinci femei incredibile, care se vor dovedi la fel de usor de indragit ca Lou Clark, eroina de neuitat din Inainte sa te cunosc .

„Cu personaje atat de reale incat par niste prieteni dragi si o poveste convingatoare, acesta este un roman frumos, special. Mi-a placut la nebunie, nu voiam sa se termine!” – Liane Moriarty

„Grandios si feminist… o poveste de neuitat.” – PopSugar

„Cea mai buna autoare feminina contemporana din Marea Britanie.” – Sun on Sunday

M-am îndrăgostit de stilul autoarei acum foarte mult timp, m-am îndrăgostit citind cartea Înainte să te cunosc iar de atunci am incercat să citesc tot ce este scris de ea. În fiecare roman scris de Jojo Moyes descopăr noi trăiri, noi aventuri și noi personaje care îmi ajung la suflet. Stilul autoarei îmi ajunge direct la inimă.

În Darul stelelor autoarea ne aduce în prim plan femeia dar și schimbarea, o schimbare benefică pentru femeile care nu își găsesc locul în familia, casa care se află. O femeie care pune piciorul în prag atunci când este umilită, batjocorită, bătută. Toate femeile ar trebui să procedeze la fel, nu trebuie să fim alaturi lângă astfel de persoane.

Alice este o tânără care sufocată de etichetele care sunt puse în în lumea în care trăiește vede o scăpare în americanul Bennett van Cleve și decide să lase totul în urmă pentru o noua viață alături de acest bărbat, care îi devine soț.

„Își dăduse seama că pur și simplu schimbase o închisoare domestică cu alta. În unele zile, se gândea că nu va mai putea suporta încă o seară în care să-l privească pe tatăl lui Bennett citind Biblia (…) pe balansoarul scârțâitor de pe verandă, în timp ce ea ședea în întuneric, nu departe de el, inhalând fumul de la cârpele îmbibate în petrol pe care le ardeau ca să alunge țânțarii și peticindu-i hainele ponosite (…)”

Deși visa la un nou început, un început alături de cel mai frumos și bogat bărbat într-un oraș uriaș unde va deveni o doamna în înalta societate, dar din păcate aceste vise sunt spulberate în momentul în care ajunge într-un sat uitat de lume. Un sat în care socrul ei face regulile, la fel că și în casă, ea că femeie și soție tot ce trebuie să facă este să se spună, mai mult socrului decât bărbatului.

Alice vede o scăpare din această lume atunci când Margery propune mai multor femeii să o ajute cu biblioteca. Deși socrul său nu este de acord tânără se oferă să ajute. Să lucrezi la bibliotecă între munții nu este deloc ușor, fetele erau nevoite în fiecare zi să călărească prin munții pentru a împărți cărți tuturor locuitorilor, fie mai aproape de sat, fie mai departe.

Femeia devenea pe zi ce trece mai atașată de locul de muncă, dar și de fetele cu care împărțeau educație în sat, acesta era și scopul lor. În munții se simțea cel mai bine, acasă pentru ea era acum biblioteca și pădurile care le străbătea de dimineață până în noapte. Acasă avea parte doar de scandaluri, iar în urma bătăi care o primește de la socrul său, Alice se retrage în munții la prietena sa, Margery O’ Hare.

” În societatea din Baileyville existau anumite reguli nescrise, iar una dintre cele mai ferme era că nu aveai dreptul să te amesteci în treburile personale dintre un soț și soția lui. Erau mulți care probabil că știau de bătăile din Valea lor, fiindcă erau atât bărbați care își băteau femeile, cât și, câteodată, femei care își băteau bărbații, însă doar câtorva le-ar fi putut trece prin cap să intervină, și asta doar dacă le afecta direct viețile, în sensul că le tulbură somnul sau tihna. Așa stăteau lucrurile acolo. Se schimbau vorbe, se dădeau și se încasau lovituri, uneori cineva își cerea iertare, rănile și tăieturile se vindecau, iar lucrurile reveneau la normal.”

Pe lângă povestea lui Alice, avem prezentată și povestea lui Margery O’ Hare, o femeie foarte puternică datorita copilăriei avute, femeia luptă pentru a face dreptate atât ei cât și celorlalți. Dar cum banul face legea va avea mult de suferit, mai ales atunci când este nevoită să își aducă pe lume copilașul în cel mai jegos loc. Dar vă las pe voi să descoperiți poveștile din spatele celor două femei dar și povestea de prietenie care devine din ce în ce mai puternică pe parcursul lecturii.

Darul stelelor nu este o simplă simpla carte, este o lecție de viață care ne arată că suntem capabile să o luăm de la început indiferent cat de greu este. Nu trebuie să acceptăm bătăile și umilințele venite din partea bărbaților dacă îi pot numi așa. Lecturând cartea scrisă de Jojo Moyes am avut parte de trăiri foarte intense, trăiri frumoase dar și triste. Mi-a plăcut foarte mult parcursul lui Alice deoarece dintr-o tânără fragilă a devenit o femeie puternica și de admirat, curajul său a atins cote maxime la fel că și prietena sa Margery O’ Hare. Recomand cu drag cartea!

In orasul Enugu, Nigeria, Kambili, de cincisprezece ani, si fratele ei mai mare, Jaja, duc o viata privilegiata. Tatal lor, Papa, este un om de afaceri bogat si respectat; locuiesc intr-o frumoasa casa si merg la o scoala misionara exclusivista. Dar, dupa cum destainuie Kambili, in povestirea ei blanda, viata lor de acasa nu e nici pe departe atat de armonioasa cum pare.

Tatal ei, un om fanatic de religios, are asteptari imposibil de indeplinit de la copiii si de la sotia lui, pedepsindu-i crunt daca nu ating perfectiunea. Viata de acasa e tacuta si sufocanta. Atunci cand matusa iubitoare si deschisa a lui Kambili isi convinge fratele sa-i lase pe copii in vizita la Nsukka, Kambili si Jaja fac prima lor calatorie singuri. Odata ajunsi in apartamentul matusii Ifeoma, ei descopera o lume complet noua. Cartile stau ingramadite pe rafturi, aerul e patruns de miros de curry si de nucsoara, iar rasetele verilor ei rasuna prin toata casa. Jaja invata sa gradinareasca si sa munceasca cu propriile maini, iar Kambili se indragosteste in ascuns de un preot tanar si charismatic. In momentul in care o lovitura de stat ameninta sa distruga tara, iar Kambili si Jaja se intorc acasa schimbati datorita libertatii pe care o traisera, tensiunea in familie se inteteste. Si Kambili trebuie sa gaseasca forta de a-i tine impreuna pe cei dragi, dupa ce mama ei comite un act al disperarii.

Cartea o aveam de ceva timp în bibliotecă dar parcă ceva mă retinea să o citesc, presimțeam că va fi o lectură care își va lăsa amprenta în sufletul meu. „Hibiscus purpuriu” este o carte în care restricțiile impuse de părinții copiilor atinge cotele maxime dar pe lângă acestea avem tratate și alte subiecte de o importanță majoră.

Acțiunea se petrece în jurul unei familii aparent perfectă, o perfecțiune doar in societate. Familia este formată din patru membri. Tatăl este un bărbat puternic, foarte bogat și adeptul credințe, o credință care îi va aduce un final destul de trist. Pe lângă aceste calității, bărbatul are și numeroase defecte in special tot ce tine de restricții, restricții prin care copii sunt nevoiți să se supună, cine nu se supune plătește.

Mama este prezentată că o femeie destul de slabă, deși barbatul îi aplică numeroase bătăi aceasta nu este pregătită să îl părăsească nici măcar atunci când aproape își omoară fiica în bataie. Își pune nevoile materiale în prim plan, deși are un exemplu viu în cumnata sa tot nu dorește să se deslipeasca de acel bărbat.

„Îmi place să fug, pur și simplu, am spus, întrebându-ma dacă trebuie să socotesc și asta drept minciună la spovedania de sâmbătă viitoare, pe lângă minciuna despre faptul că n-am auzit-o pe maica Lucy de prima dată…. Odată, Kevin i-a spus lui Papa că-mi luase puțin mai mult să ajung la mașină, și Papa mă plesnise pe obrazul stâng și drept în același timp, că palmele lui uriașe îmi lăsaseră urme paralele pe față și-mi tiuisera urechile zile întregi.”

Cei doi copii Kambili și Jaja sunt mereu persecutați, viața lor se desfășoară după un program făcut de tatăl lor, un program strict de la care nu trebuie sa se abată, altfel vor fi aspru pedepsiți. Pentru fiecare greșeală se găsește o pedeapsa pe măsură, de exemplu pentru că Kambili a ieșit pe locul doi la școală, tatăl a mers la școală și a umilit-o în fața întregi clasei.

Pentru cei doi totul se schimba când războiul politic își pune amprenta și sunt nevoiți să părăsească casa, sunt trimiși la mătușa lor unde vor avea parte de trăiri adevărate și fără să fie nevoiti să respecte un program.

Pot să spun că carte mi-a lăsat în minte numeroase întrebări, întrebări care mă vor bântui o perioada de timp. Finalul mi-a plăcut extrem de mult, m-am bucurat când femeia cea slabă a devenit din senin puternică dar și curajul fiului său a întrecut orice limită. Recomand cu drag această carte!

Gabriel apelează la șarmul său pentru a aduna cât mai multe femei în patul lui, fără obligații și fără sentimente. Când Anabella ajunge să fie una dintre aceste femei, el observă că există o conexiune specială între ei. Dar cum norocul nu prea a fost de partea lui niciodată, își dă seama că s-a îndrăgostit de ea. În același timp, el simte pericolul și atracția. Anabella nu este decât o versiune mai atrăgătoare a Anyei și, din păcate, el refuză să lupte pentru o femeie care îl folosește din nou. Cartea cuprinde varianta lui Gabriel și a Anabellei, două povești pline de păcate, care îi aduc pe cei doi la intersecție. Ea are o listă pe care vrea să o respecte cu strictețe, iar acolo nu scrie implicarea sentimentelor, ci doar sexul, euforia și distracția.

În primul volum autoarea s-a axat mai mult pe personajul lui Anya, iar în volumul doi vom afla povestea lui Gabriel, amantul perfect chiar din perspectiva lui. Am întâlnit un Gabriel mult mai sincer și mai puțin înfumurat, am întâlnit un amant care ajunge să sufere după o iubire pierdută.

Pe lângă frumusețea sa, Gabriel este și foarte bogat, lucru care cu siguranță îl ajută în cucerirea femeilor. Obișnuit să aibă în fiecare noapte câte o femeie, ajunge să își recunoască în primul rând lui că s-a îndrăgostit de Anya.

„Fata asta nebună s-a ținut după mine până în lift. Este beată. Eu, ce-ar trebui să fac cu ea? Cred că încearcă să-mi spună că n-o mai interesează iubitul ei. Când am văzut-o mai devreme că se juca la sloturi, era bine, adică nu părea beată și nu părea băută nici când a venit la ruletă și a început să fredoneze acel cântec. Cred că nu este obișnuită să bea. Oricum, ea nu avea cum să treacă neobservată prin acel cazinou. Este frumoasă. Înaltă și corpolentă, cu sânii generoși, are părul castaniu cu câteva tente de auriu și foarte lung, dacă ar fi să-i analizez cocul uriaș, care îi stă să-i cadă din cap. Are ochii albaștri și reci precum valurile care se lovesc de stâncile dure.”

Gabriel se trezește urmărit de o femeie misterioasă cu care ajunge să se culce. Cel pune pe gânduri este dispariția ei a doua zi, lucru care până acum nu s-a mai întâmplat. Ajunge să o uite pe Anta dar face o nouă obsesie pentru această femeie misterioasă.

Anabella, femeia misterioasă care îl pune pe jar pe Gabriel, este o femeie puternică având lângă ea un soț cu un viciu fără limite, iar acest lucru duce la pierderea hotelului pe care aceasta îl deține.

Pierderea hotelului este punctul în care Anabella pune punct căsătoriei, căsătorie care oricum nu mai funcționa de ceva timp, în special de când bătăile primite de la bărbat erau din ce in ce mai dese.

Anabella se mută în casa părinților unde își reia viața de adolescentă, odată cu această viață apare și o listă de dorințe, dorințe cam ciudate…cum ar fi să danseze la bara în fața bărbaților. Deși bifează aproximativ tot de pe acea listă, Anabella dă nas în nas cu Gabriel, lucru care îi aduce împreună.

Mi-au plăcut ambele volume, parcursul lui Gabriel este unul destul de haotic, dar acest lucru până se îndrăgostește de Anabella. Un singur lucru care nu mi-a plăcut la el a fost reacția sa față de lista lui Anabella, nu avea nici un drept să o judece pe aceasta când el ducea o viață asemănătoare.

„O splendida poveste initiatica, muzicala si onirica, asa cum numai Eric-Emmanuel Schmitt stie sa scrie.” – Point de Vue

Obsedat de o amintire din copilarie si fascinat de Chopin, tanarul Eric-Emmanuel se hotaraste sa ia ore de pian. Dupa un inceput cu stangul, doamna Pylinska, exotica si intransigenta profesoara poloneza stabilita la Paris, ii va oferi o educatie muzicala originala: lectii private despre viata, despre arta si despre iubire, care, odata intelese, ii vor revela tanarului adevarata lui vocatie.

„‘Scriu mangaind florile de camp, fara a le misca picaturile de roua. Scriu facand cerculete in apa, pentru a pandi amplificarea undelor si disparitia lor. Scriu ca un copac in bataia vantului, cu trunchiul inteligentei ramanand neclintit si frunzisul sensibilitatii frematand.’ O poveste delicata ca o adiere, despre ucenicia acelui lucru care ii scapa ratiunii. Esentialul.” – La Libre Belgique

„Da, am scris si o carte despre Mozart, si una despre Beethoven. Muzica este indispensabila pentru viata mea interioara. Prin ea renasc, ma consolez sau imi exprim suferinta. Muzica are o incredibila influenta spirituala si emotionala asupra mea. Pot sa stau o zi fara sa scriu sau sa citesc, dar nu si fara sa ascult sau sa fac muzica. Respir prin urechi!” – Eric-Emmanuel Schmitt, interviu in Le Progres

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a nascut pe 28 martie 1960 la Lyon. In 1983 absolva cursurile prestigioasei Ecole Normale Superieure cu o diploma in filozofie. Trei ani mai tarziu obtine titlul de doctor in filozofie. Debuteaza in 1991 cu o piesa de teatru, Noaptea de la Valognes.

„În casa copilăriei mele trăia un intrus. Din afară, toată lumea credea că familia Schmitt era alcătuită din patru membri – doi părinți și doi copii -, când, de fapt, la domiciliul nostru locuiau cinci persoane. Intrusul stătea permanent în salon și acolo dormea, acolo veghea ursuz, nemișcat și nepoftit.„

Îmi place să devorez tot ce scrie omul acesta, are un stil aparte care pe mine mă fascinează, îmi place cum ne ancorează pe noi ca cititorii în profunzimea gândurilor sale. Pe lângă stilul său simplu ne introduce în tainele filosofiei cu o mare ușurință.

Schmitt în opera „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” încearcă să ne transmită importanța artei, deoarece la fel ca pictura și muzica clasică este o artă, o artă care necesită foarte multă muncă.

La vârsta de nouă ani Schmitt datorită mătușei sale Aimee, ascultă cel mai frumos dans al clapelor de pian. Din momentul acela și-a dorit cu ardoare să poată ajunge să cânte ca Chopin. Deși urechea lui muzicală și degetele sunt departe de ai oferi un ajutor acesta speră că va reuși într-un final să ajungă la nivelul marelui Chopin.

Deși ani trec Schmitt încă visează la ziua când va putea cânta la pian, ajutat de doamna Pylinska reușește într-un fel să își perfecționeze tot ce ține de muzică. Alături de ea, Schmitt trece prin diferite ore ciudate, deși la început i se par total anapoda, în cele din urmă prinde legătura dintre ele.

„Melodia, angelica melodie, evadă suplă, argintie, limpede, ușoară, lichidă și luminoasă în același timp, din străvechiul Schiedmayer. Urcă spre tavanul sălii și se transforma în rugă. Într-o rugăciune care nu cerea nimic, care scăpase și de cea mai mică solicitare, o rugăciune care acceptă, care mulțumea, care era numai recunoștință.”

Cum am specificat de la început îmi place stilul autoarului deoarece mereu aduce ceva interesant în cărțile sale, de exemplu aici am întâlnit și teoria transmigrației, o teorie în care sufletele după moartea trupului vor lua o altă formă. Deși cărțile autorului sunt destul de scurte sunt foarte bine conturate, are o logică aparte atunci când scrie iar acest lucru îmi place.

– despre carte –

• Titlul: Fata care a îmblânzit vântul
• Autor: Meg Medina
• Editura: Rao
• Anul apariței: 2014
• Nr. pagini: 220

DESCRIERE

Din momentul în care Sonia Ocampo sosi pe lume, vânătă și tremurând, speranțele, visurile și temerile celorlalți au cântărit greu pe umerii săi.

Dacă încrederea sa în sine ar fi atât de puternică precum credința lor în ea. Aceasta este o poveste despre schimbare în vremuri dificile. Este o poveste despre sacrificiu. Și, mai presus de toate, este o poveste despre lupta pentru un viitor mai bun – pentru dragoste.

RECENZIE

„Fata care a îmblânzit vântul” este o carte despre viață, speranță, regăsire, schimbare, credință, dar și dorință, o dorință la care mulți visau, un nou început departe de micul sătuc uitat de lume.

Sonia Ocampo este minunea care a supravețuit furtunii din noaptea când se zbătea să vină pe lume, o lume care odată cu nașterea sa va aduce o speranță în inima sătenilor. În naoptea respectivă nimeni nu mai spera la o nouă zi, peisajul ce se plimba prin fața ochilor era unul apocaliptic, dar acest lucru s-a oprit atunci când Sonia a intrat pe scena vieții.

„Dădu buzna în timpul uneia dintre cele mai cumplite furtuni văzute vreodată de cineva în Tres Montesc. Vântul gemea, încovâind pinii de la jumate și dezgolindu-i de acele lor, lăsând în urmă niște simple tulpini golașe. Vaci mugind erau târâte în josul muntelui pe valuri de noroi, iar jos, în adâncul canionului, râul se agita și se învolbura ca un ocean. Sătenii se retraseră în casele lor bătute de furtună și înălțau rugăciuni către orice zeu care mai avea milă de ei – toți, cu excepția familiei Ocampo, care era prea ocupată cu aducerea pe lume a unui copil.”

Din momentul în care Sonia s-a născut și furtuna s-a potolit de aceea pentru tot satul ea este o minune. Fiecare din sat o iubește și o vede ca pe ceva suprem, iar pentru acest lucru ea trebuie să se roage pentru ei. Dar totul se schimbă în momentul când rugăciunea ei nu este ascultată, acest eșec dar și moartea unui om drag o trage într-o depresie.

Pentru o viață mai bună și un ban în plus pentru ași hrăni familia, Sonia este repatrizată ca servitoare în capitală la o renumită familie, Casa Mason. Ajunsă aici stângăcia sa este vizibilă de la prima servire dar în acelaș timp nepotul răsfățat pune ochii pe ea. Ajutată de celelelate fete, tânără începe cât de cât să se descurce, deși visa că va găsi cu totul altceva.

În fiecare zi își face griji pentru fratele său deoarece aceasta știa de planul tânărului, își dorea cu ardoare un viitor mai bun, de aceea vroia să traverseze dealul pentru un nou început indiferent de sacrificile care vin la pachet cu această dorință.

Într-o noapte Sonia are parte de vizita bunici sale care îi transmite să își găsească fratele până nu este prea târziu. Tulburată de acest lucru, Sonia apelează la bărbatul care o iubește și reușește să pornească în căutarea lui. Are loc o căutare periculoasă deoarece acel deal fură vieții, dar cine stă în spatele acelor dispariți vă las pe voi să descoperiți.

„Fata care a îmblânzit vântul” este o carte care mi-a plăcut foarte mult deoarece am văzut sărăcia în care trăiesc unii oameni, iar pe lângă această sărăcie am fost martoră și la sacrificile care sunt dispuși să facă unii locuitori pentru un trai mai bun.

– despre carte–

Izzy nu vrea decât să trăiască ceva interesant în orașul său amorțit. Dorința ei devine cât se poate de reală în momentul în care, ademenită de cântecul unui flaut, surioara ei, Hen, dispare în pădurea din apropierea casei.

De îndată ce realizează cele întâmplate, Izzy pornește într-o căutare disperată, ajungând la o deschizătură făcută în pământ, prin care pătrunde, devenind, astfel, captivă pe tărâmul zânelor.

Din acest moment, depinde doar de iscusința ei să-și readucă sora acasă. Iar acolo, pe tărâmul zânelor, Izzy trebuie să hotărască singură dacă acceptă să fie ajutată de un grup de prieteni care sunt, de fapt, cu toții, copii fermecați, ca să o salveze pe Hen, până nu e prea târziu.

„Fiecare pagină emană energie și abundă în imaginație. Am apreciat fiecare răsturnare de situație ingenios realizată și turnura pe care acțiunea cărții o ia spre un final pe măsura așteptărilor.” – Katherine Carmull, autoarea The Radiant Road and Summer and Brid

„Copiii fermecați este o carte perfectă pentru cititorii care iubesc priveliștile încărcate de magie, cu finaluri pe măsura așteptărilor și fericite, deopotrivă. Debutul lui Soontornvat poate fi considerat strălucit și încântător.” – Nikki Loftin autoarea The Sinister Sweetnees of Splendid Academy

RECENZIE

Imaginația ne poate ajuta să ajungem pe cele mai fantastice meleaguri, meleaguri care ne vor seduce dar și îngrozi. Autoarea m-a introdus din primele pagini într-o lume plină de aventură și magie, prin persoanjele creeate am cutreierat tărâmul zânelor.

Izzy și Hen se mută împreună cu familia într-un mic orășel, orașul natal unde se născuse Izzy. Deși pentru Izzy noua viață o plictisește, încearcă să iasă din monotonie prin diferite moduri, dar cel mai bine o face atunci când citește basme. Dar această plictiseală se schimbă din momentul când împreună cu sora și mama sa, pășesc într-un mic magazin unde casierul pomenește ceva de o vrăjitoare

Împreună cu Hen, Izzy supraveghează casa „vrăjitoarei” de unde apre și dezamăgirea atunci când constată că este doar o simpă bătrânică care iubește grădinăritul, dar totuși un lucru îi atrage atenția, prea multe petricele în jurul copacilor.

În următoarele zile are parte de o aventură pe măsură dar în același timp frica pune stăpânire pe sine atunci când observă că sora sa a dispărut în pădure, la fel și cântecul pe care aceasta l-a urmat.

„Deodată, o copleși din nou frica. Hen! unde era? Izzy deschise ochii și privi în jur. Stătea întinsă pe o canapea care nu era a ei, acoperită cu o pătură în carouri. Încăperea mirosea a brânză foarte sărată și a iarbă proaspătă tăiată. Se ridică în șezut, ceea ce-i provoacă o stare de greață. Încearcă să se concentreze asupra măsuței pentru cafea din fața ei, ca să oprească încăperea din învârtit.”

Izzy în disperarea sa află de la „vrăjitoare” că Hen a fost răpită de Flautist și că este nevoie să fie salvată urgent, până nu are loc schimbul. Îngrozită de cele aflate pornește în căutarea lui Hen. Chiar cum ajunge într-un tărâm necunoscut dă nas în nas cu problemele, pânzele de pâianjen o urmăresc, dar datorită bătrânei scape.

În drumul său observă un lucru ciudat, un copil legat de picior, dar acest lucru e cel mai puțin ciudat, copilul se transformă în numeroase creaturi. Îzzy îi oferă ajutorul său, după care află că este un Copil Fermecat și că mai există astfel de Copiii.

Datorită bunătății sale Izzy este ajutată de Copiii Fermecați să ajungă în orașul unde curând va avea loc un mare festival și care cu siguranță se va face și schimb. Drumul până în oraș nu a fost deloc ușo, un drum plin de obstacole și diferite creaturi, mai mult sau mai puțin drăguțe. Dar cum, de ce și ce secrete sunt bine ascunse vă las pe voi să descoperiți.

Pe parcursul lecturi m-am simțit ca într-un basm, am întâlnit numeroase personaje cum ar fi: spiriduși, zâne, Amușinosi, dar și o regină malefică. Un basm în care imaginația este dusă la cote maxime. Finalul a fost unul surprinzător pentru mine!

Brett Bohlinger pare să aibă totul: slujba perfectă, un apartament spațios și un iubit extraordinar de chipeș. Una peste alta, o viață de vis. Până când mama ei iubită moare, lăsând în testament o clauză importantă: pentru a-și primi moștenirea, Brett trebuie să atingă mai întâin țelurile de pe lista cu lucruri de făcut în viață, pe care ea a alcătuit-o când era o fată naivă de paisprezece ani. Îndurerată, Brett înțelege cu greu decizia mamei – visurile din copilărie nu seamănă deloc cu ambițiile ei de la vârsta de treizeci și patru de ani. Unele par imposibile. Cum ar putea să aibă o relație cu un tată care a murit acum șapte ani? Alte țeluri ( Să fiu o profesoară extraordinară! ) i-ar impune să-și reinventeze întregul viitor. Pe măsură ce Brett pornește într-o călătorie uimitoare în căutarea visurilor ei adolescentine, un lucru devine clar: uneori, cele mai plăcute daruri ale vieții se găsesc în locurile cele mai neașteptate.

„O poveste minunată, emoționantă, care ne amintește să ne trăim viața din plin.” – Cecelia Ahern, autoarea bestsellerului P.S. Te iubesc

„Nu ratați remarcabilul volum de debut al lui Lori Nelson Spielman, un roman emoționant despre transformare și încredere… Mâine e o nouă zi este o poveste spusă cu căldură, din inimă.” – Sarah Addison Allen

„Romanul de debut al lui Spielman este fermecător.” – Kirkus Reviews

„Irezistibil! Tot ce-ți poți dori de la o carte de ficțiune pentru femei. Un roman inteligent, amuzant, emoționant, o carte pe care n-o poți lăsa din mână.” – Susan Elizabeth Phillips

Fiind luna martie am ales să citesc cărți care au personajul principal de sex feminin, am vrut să regăsesc curajul, lupta, ambiția, sentimente în jurul femeilor. Deși noi femeile luptăm și ne arătăm puternice, în spatele acestor caracteristice stă ascunsă și fragilitatea.

Brett Bohlinger este o femeie de treizeci și patru de ani, răsfățată, cu o slujbă bună, un apartament luxos, mai exact este o femeie care are tot ce își dorește, o viață perfectă, dar din păcate acest lucru se prăbușește după moartea mamei sale. Deși este marcată profund de această piedere, se lasă pradă isteriilor odată cu citirea testamentului.

Toată viața ei se spulberă în mai puțin de o oră din momentul în care avocatul mamei sale citește testamentul și împărțește averea celor trei copiii. Cei doi bărbați și soțiile lor primesc suficient pentru toată viața. Dar decizia mamei sale, o ia prin surprindere pe Brett când parcă aude prin vis că companiea îi aparține nurorei sale. Brett se simte umilită și izbucnește la această veste deoarece era sigură că ea va fi cea care va deține compania.

Brett primește în schimb un plic în care este atașată o listă cu dorințe, o listă scrisă de ea când era doar o adolescentă, dorințe care acum la treizeci și patru de ani nu mai au nici o semnificație. Lista conține lucruri banale, cum ar fi: să ajute săraci sau să își ia un câine, până la lucruri serioase, cum ar fi: să se îndrăgostească sau să aibă un copil.

Deși la început aceasta nu dă importanță, ajutată de avocat ia decizia măcar să încerece, până la urmă nu avea nimic de pierdut…sau poate da. Începe bifarea țelurilor cu urcarea pe scenă, lucru care mai mult o deprimă deoarece ajunge să se facă de râs, dar datorită avocatului a bifat un lucru, iar asta îi dă putere. La fiecare țel îndeplinit primește un plic în care se află o scrisoare scrisă de mama sa, spunându-i cât de mândră este de reușita ei.

„Mâinele îmi tremură când deschid scrisoarea. Citesc cuvintele încă o dată. „Forțează-te să faci acele lucruri care te sperie, draga mea.” De ce, mamă? De ce mă obligi să fac asta?”

O altă dorință importantă din lista sa, este aceea că va fi un profesor exraordinar, deși din prima încercare eșuează nu se oprește aici, așa că decide să fie profesoară particulară la niște copiii din condiții greu de imaginat. Aici o cunoaște pe Sanquita, o adolescentă însărcinată cu aspirații mari, adolescenta se ambiționează să își obțină diploma până când va veni pe lume copilașul. Cele două se apropie extrem de mult, formând între ele o legătură puternică. Sanquita îi va lasă lui Brett cel mai valoros „lucru”.

Brett ajunge să iubească ceea ce face, chiar ajunge să se împrietenească cu psihiatru unui alt tânăr pe care îl meditează, dar din păcate de fiecare dată când dorește să se întâlnească cu acest doctor intervine mereu câte ceva, ca și cum destinul nu e de partea lor.

„Izbucnesc în lacrimi. Ce dracu am făcut? Oare tocmai l-am lăsat pe bărbatul viselor mele – frumosul meu bărbat Burberry – să plece? Mă ghemuiesc pe scaun lângă fereastra din față și mă uit lung la cerul cenușiu, de parcă aș căuta un răspuns, ascuns undeva acolo, în abisul întunecat. Oare are mama grijă de mine acum? Ce încearcă să-mi spună? Stau acolo până la ora două, îndoindu-mă de decizia mea și așteptând să aud cuvintele mamei: Va mai fi o zi, iubirea mea.”

Deși aproape a bifat cam tot ce era pe listă, Brett încă nu reușește să găsească persona potrivită de care să se îndrăgostească. Deși aceasta credea că îl iubea și este iubită de bărbatul cu care era s-a înșelat amarnic, din păcate el iubea bani și poziția socială care o avea tânăra. Cu ajutorul fraților ei Brett întâlnește un alt bărbat, deși este acel bărbat pe care toate femeile îl doresc, ea nu simte același lucru, nu își dorește pe cineva doar ca să îndeplinească acel țel tâmpit din lista de dorințe, ea dorește să se îndrăgostească cu adevărat. Oare acel el pe care îl caută să fie chiar bărbatul de pe care aleargă pe stradă fără măcar să îi fi văzut chipul? Hmmm…vă las pe voi să descoperiți!

Da, recomand această carte. Este o carte care prin personajul lui Brett ne transmite mii de emoții și trăiri, deși la început Brett este doar o răsfățată vom vedea pe parcurs o femeie puternică care luptă pentru visele sale, deși clachează în unele privințe nu se lasă doborâtă și încearcă din nou până va reuși.

Orice sacrficiu merită făcut deoare într-un final vom spune cu zâmbetul pe buze…da a meritat, chiar dacă se întâmplă să eșuăm tot ne vom simți împliniți penttru că am încercat, alfel am fi rămas cu un gust amar, un gust de regret că nici măcar nu am încercat. Deci, Brett ne învață să luptăm pentru visele noastre indiferent că sunt vise mai mici sau mărețe, deoarece la final vom avea aceea satisfacție de împlinire, o împlinire ce va duce la fericire.

Sunt Anya. Mi-am încălcat jurământul, mi-am înșelat toți iubiții cu el și totuși am speranța că într-o zi îi voi spune NU amantului meu Gabriel. Dar atunci când l-am cunoscut pe Ray, am crezut că el mă va atrage din această sferă blestemată și niciodată nu am știut cum este să fii cel înșelat. Până acum. Gabriel este visul erotic și fructul oprit al fiecărei femei, iar Ray este bărbatul care-ți îndeplinește visele, unul câte unul, și cu toate astea eu trebuie să aleg și mi-e frică să nu fac alegerea greșită.

Suntem obișnuiți să visem la o viață frumoasă, la o viață de basm iar când dăm nas în nas cu realitatea ajungem să fim dezamăgiți. Să visăm cu ochii deschiși este un lucru frumos deoarece ne trimite la contemplarea celor mai incitante dorințe, dorințe care cu multă trudă le putem transforma în realitate.

Abandonată de mamă, Anya trebuie să se obișnuiască să trăiască alături de mama sa vitregă și tatăl său, tată care din păcate o va părăsi prea devreme. Deși pare un început din „Cenușăreasa” povestea este cu totuși alta.

Anya rămâne însărcinată atunci când se așteaptă mai puțin, părăsită de bărbatul care trebuia să fie tată dar și de visele la care spera, tânăra nu se lasă pradă suferinței și luptă pentru ea și pentru fiica sa. Alături de ea este mereu Gabriel, bărbatul la care își găsește mereu alinare. Gabriel este amantul perfect, amantul cu care Anya își înșeală toți parteneri.

„- Anne face parte din prezentul meu, nu din trecut. Eu am vrut să las trecutul în Rusia. Și mă refer la viața de-acolo. La Derek, la Gabriel… tata deși mă doare s-o spun. Dominika, și jobul, și faptul că viața mea a fost grea de când mama a plecat, toate astea am vrut să le dau uitării, nu și pe Anne… sau pe Jojo.”

Dominika, mama vitregă a tinerei dispare cu micuța Anna, fiind de negăsit. Deși Anya recurge la toate metodele posibile pentru ași recupera fiica, aceasta este de neăgăsit. Sfătuită de prietena sa, Jojo, Anya părăsește Rusia și merge să își îndeplinească visul. Deși la început îi este greu, doarme pe străzi și mănâncă doar covrigi, aceasta nu se dă bătută. Tot ce își dorește e să îi ofere un viitor mai bun micuței sale atunci când va fi găsită.

„Mă simt ceva mai bine după ce termin munca. Îmi dau seama că am făcut cam mult caz din nimic. Îmi închipui că m-am purtat așa din cauza tensiunii acumulate din pricina Annei ce a dat pe-afară. A ieșit din mine precum un râu și nu a avut bariere de oprire. Faptul că a trecut așa mult timp fără să se găsească o pistă, îmi tulbură mintea, și nervii mei parcă nu mai rezistă. ”

Alături de Ray, Anya cunoaște o nouă față a iubiri, simte că are pentru ce lupta, dar din păcate în calea sa își face din nou aparița Gabriel. Dacă Anya va avea curajul să spună NU lui Gabriel, dacă fetița sa va fi găsită și visul său va fi indeplinit vă las pe voi să descoperiți.

Clar, recomand această carte. Este o carte care prin personajele sale te face să treci prin numeroase trăiri și emoții. „Descătușarea trecutului” este o carte care ne învață să luptăm pentru visele noastre indiferent cât este de greu să le aducem la realitate, dar în același timp ne arată că fericirea noastră ține doar de noi.

Mi-a plăcut foarte mult personajul lui Anya, alături de ea am trăit diferite stării. Transformarea sa pe parcursul lecturii m-a surprins într-un mod plăcut, o transformare de la copil către maturitate.

Emil, un corporalist deziluzionat, eșuat la malul mării în căutare de răspunsuri la întrebări existențiale, este readus la realitate de evenimente ce-i sparg bula traiului fără griji pe care și-o plămădise în jurul oamenilor întâlniți pe plajă.

„Valuri, nisip, urme…” O poveste despre alegerile făcute în viață, în drahoste și în… amintiri.

Ne este prezentată o poveste din viața unui om simplu, un om care s-a săturat de viața monotonă și decide să lase totul baltă pentru a pleca la mare. Emil este un bărbat sincer care preferă să spună lucrurile în față indiferent de urmările care vor fi.

„-Dă-mi voie să nu fiu de acord. Nu vorbesc despre căsnicie acum. Cred că trebuie să râdem întruna sau cel puțin cu fiecare ocazie. Subiectul îi poate deranja pe unii, asta e. În ultimii ani nu am văzut decât încârcenare, moarte, carieră, carnetul de note al societății, nunți pompoase și divorțuri scandaloase cu copii la mijloc, planuri de îndatorare la bancă pe viață pentru acumulare de bunuri, case și mașini… și îmi spuneți sănu râd. Râd de-al naibii ce sunt și pe măsură ce vă adunați mai mulți, eu voi râde cu și mai multă poftă! Are sens sau iarăși bat câmpii?”

Deși Emil are o iubită și un loc de muncă stabil nu ține cont de nimic, munca și persoana care îl iubește doar îi umbresc fericirea, fericire după care tânjește la fiecare pas. Emil mi s-a părut cam egosit deoarece se gândește doar la el, pot spune că se pune pe locul întâi.

Ajuns la mare trăiește într-un cort, mâncând pe unde apucă, mai exact pe la diferite pensiuni unde ajută oamenii în schimbul unei mese. Băutura și plimbările pe plajă sunt cele mai dese și plăcutte pentru acesta.

„- Ți-am mai spus o dată că nu poți să intri așa cu bocancii în viața altora, să tropăi pe acolo, bați un pas de defilare și își vezi de drum. Lumea mea și a celorlalți pe care îi cunosc eu nu e formată dintr-o plajă și mare. Există și avem responsabilități, obligații, job, cariere. Unii au și copii, nu pot sta eșuați pe o plajă. Eu nu-mi doresc asta, sper că nu ai văzut asta la mine.”

Într-o zi ca și oricare alta hoinărind prin baruri, Emil o întâlnește pe Ana, o femeie care se lasă greu cucerită și asta îl face pe el să lupte pentru ea, chiar îi pregătește și un buchet de trandafiri, lucru care pentru este prea banal.

Alături de Ana trăiește momente frumoase, momente care îl aduc la starea de euforie. Deși are parte de această stare nu dorește mai mult, nu dorește responsabilități. Dacă va face Ana din Emil un bărbat responsabil vă las pe voi să descoperiți.

Da, recomand cartea. Deși este o carte simplă despre viața unui om care fuge de responsabilități, printe paginile sale găsim întrebări existențiale ce țin despre viață, identitate și regăsire.

„Unde te ascunzi când fugi de tine însuți?

Oamenii sunt o sursă vie de energie, un conglomerat de sentimente și stări, cele mai multe dintre ele fiind cele dătătoare de schimbări mai mici sau mai mari la nivelul percepției. Pe scurt, evoluăm fie că vrem, fie că nu, pe fondul experiențelor trăite, a oamenilor pe care-i întâlnim și a raționalizărilor pe care le facem pe urma celor două variabile de mai sus. De cele mai multe ori, oamenii se confruntă cu ei însăși, căzând atât de ușor în diverse episoade de depresie sau meditație profundă menite să-i ajute să se cunoască mai bine, să se împace cu trecutul și să le dea puterea să trăiască prezentul, lăsând viitorul pe mâine. Cu toate acestea, suntem diferiți atât la nivel genetic, cât și psihic. Nu percepem lumea în același fel, de aceea doi oameni aflați în aceeași situație tind să facă alegeri diferite influențând astfel viitorul spre o altă variabilă. Lupta cu sinele este poate cea mai mare importantă luptă a omenirii, ea poate avea rezultate impresionate și devastatoare asupra mentalității, dar cel mai important aspect este de departe terenul psihic pe care se dezvoltă această bătălie. În această poveste este vorba despre o persoană care nu este în stare să se împace cu trecutul căci nu-l înțelege și alege să fugă de lupta interioară crezând că aceasta este soluția.

A fi pe locul doi în propria viață este o lecție dureroasă care lasă cicatrici adânci în suflet. Amalia vrea să se salveze, însă pare că totul este împotriva ei și… pierde controlul. Ceea ce urmează este o cconsecință tragică a ignoranței față de propriul strigăt de ajutor.

„Eu, cea de pe locul doi” este o poveste despre cum se manifestă absența unei copilării normale din punct de vedere psihic, a unei iubiri menite să-i împlinească sufletul și, în definitiv, a percepției asupra contrastelor dintre bine și rău. Personajul principal se afundă în bătălii care nu au sens, cunoscând rând pe rând abandonul, obsesia și durerea mistuitoare, fără să își asume nimic cu adevărat. Toate acestea o vor duce față în față cu adevărata ei personalitate iar Amalia va avea de ales: să lupte pentru locul întâi sau să se victimizeze în continuare, lăsând pe altcineva să preia controlul.

Viața este despre alegeri „Eu, cea de pe locul doi” este despre cum alegerile greșit pot duce un om pe culmile disperării, acolo unde salvarea poate veni doar din interior.

În primul volum am observat cum Amalia s-a pierdut pe sine luptându-se pentru un bărbat care nu va fi niciodată al ei, un bărbat care niciodată nu o va pune pe locul întâi. Amalia de mică s-a obișnuit să fie cea de pe locul doi, dar acum are șansa să repare totul și să devină ea , cea de pe locul întâi.

Autoarea în acest volum ne prezintă atât parcursul Amaliei într-un nou început dar și multe aspecte psihologice ce țin de identitate și regăsirea de sine. Doar de noi depinde această regăsire, cât vom lupta mai mult cu noi înșine cu atât vom ieși mai repede pe locul întâi, noi și nu celelalte personalități ale noastre.

„Cred că e timpul să o iau de la capăt. Iubirea mea pentru Victor s-a transformat într-o obsesie ce dăunează tuturor celor pe care îi cunosc. Nu știu dacă voi mai iubi vreodată, însă cred că merit să încerc. El nu-mi va putea oferi niciodată nimic din ce îmi doresc. Poate nu a fost să fie al meu în această viață, poate va fi în următoarea…”

Amalia decide să își ofere o nouă șansă iar ca să poată uita de Victor decide să plece în Londra la prietena sa Ioana. Alături de Ioana , Amalia încearcă să își revină dar și să consulte un medic psiholog care să o ajute să treacă peste traumele suferite.

Cu ajutorul psihologului Amalia încearcă din răsputeri să se țină pe linea de plutire deși îi este foarte greu. În interiorul ei se dau lupte deoarece cealaltă personalitate dorește să preia controlul de aceea se decide că cel mai bine pentru ea este să fie internată.

„- Înseamnă că nu ai prea experimentat iubirea, Amalia. Iubirea nu este un sentiment nobil, așa cum crede lumea. Este cel mai parșiv sentiment, căci dacă este folosit fără interese te face slab, iar dacă este folosit cu interes te poate transforma în cel mai urât coșmar al cuiva.”

Alături de Sebastian, psihologul său leagă o prietenie puternică care trece de acest prag la cel de iubire. Crezând că totul este bine cu ea și că personalitatea cealaltă poate fi controlată, Amalia este externată. Odată cu această externare ea se mută împreună cu Sebastian și așa cunoaște și fața frumoasă a iubiri, cunoaște cum să fi pe locul întâi în viața cuiva.

Din păcate acest lucru durează foarte puțin deoarece Sebastian își pierde viața iar ea ajunge să se piardă din nou, lucru care încearcă să îl ascundă foarte bine față de prietena sa și medicul care s-a ocupat de cazul ei.

Amalia se întoarce în țară dar cu un scop anume acela de a se răzbuna pe Victor pentru tot răul făcut. Ajunsă în țară face rău după rău, dar din păcate nu mai este Amalia, ci o nouă personalitate care a stat ascunsă în ea, Victoria. Victoria o femeie puternică însetată de răzbunare, răzbunare care va curma mai multe vieții. Dacă va reuși Amalia să pună stăpânire pe corpul și personalitatea sa și cine va plăti pentru tot vă las pe voi să descoperiți.

Evident că recomand atât volumul I cât și voluml II. Am găsit o poveste care te face să îți pui multe semne de întrebare și mai ales că primul volum mai bine de 50% este realitate. O crudă realitate în care ne trezim noi femeile în cele mai multe cazuri. Ca și Amalia am avut și eu experiențe urâte dar mereu am sperat că undeva se află sufletul meu pereche și așa a fost.

„Eu, cea de pe locul doi” este o lecție de viață deoarece autoarea ne arată printr-un exemplu negativ acolo unde greșim. O lecție pe care trebuie să o învățăm și mereu să luptăm pentru noi, deoarece odată ce ne oprim din această luptă vom cade automat pe locul doi.