Inceputul anului 1665 – doua morti suspecte sunt raportate deja intr-o suburbie saraca a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevarat in seama, fiindca cine si-ar fi putut inchipui ca vesteau Marea Ciuma care avea sa nimiceasca, in optsprezece luni, un sfert din populatia Londrei, aproximativ o suta de mii de oameni.
Daniel Defoe avea doar cinci ani cand izbucnea al doilea mare val de ciuma neagra din Anglia, insa amintirea mortilor de pe strazile orasului pustiu, a mirosurilor pestilentiale ale bolii si a urletelor de durere nu l-a parasit niciodata. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitatile lui de jurnalist si de talentul literar, Defoe reinvie ororile acelui an in fictiunea istorica Jurnal din Anul Ciumei, carte publicata in 1722 si considerata de critici cea mai detaliata si bine documentata cronica a epidemiei.
Personajul fictional al lui Defoe este martorul evolutiei devastatoare a bolii, dar si cel care asculta povestile terifiante ale supravietuitorilor pe care ii intalneste in cale.
„In Jurnal din Anul Ciumei, Londra este asemenea unei fiinte sfasiate de suferinta.” (Peter Ackroyd)
„O iscusita opera de arta, un aplomb al imaginatiei.” (Anthony Burgess)
„Trebuie să observ că ciuma, la fel ca și alte boli, cred, se manifesta felurit, în funcție de organismul omului. Unii se lăsau pe dată doborâti și erau cuprinși de ferbinteala, vărsături, dureri de cap îngrozitoare, junghiuri în spate, și apoi urmau chinurile de neîndurerat care-i făcea să turbeze. La alții boala se vestea prin umflaturi și tumori pe gât, pe vintre sau la subțiri, buboaie care, până se spărgeau, îi spuneaua la cele mai de neînchipuit torturi. În timp ce alții, așa cum am arătat, se molipseau pe nesimțite, răul strecurându-se pe furiș în sângele lor, până cădeau leșinați în stradă, și treceau în moarte fără să se chinuiască. „
„Jurnal din anul ciumei” este o carte care marchează cititorul de la prima pagină până la ultima, este un jurnal care ne arată adevărata față a Londrei în anul în care ciuma a făcut ravagii, o boală molipsitoare care a băgat în pământ peste 70.000 de mii de oamenii, oamenii care au avut de a face cu cele mai îngrozitoare dureri.
Ciuma a apărut deodată și a acoperit la început cartierele mărginașe unde cei săraci nu respectau întocmai igiena, deși pe parcurs această boala nu a ținut cont de statut, bani sau alte lucruri materiale, a maturat totul în calea sa fără să îi pese de nimic. În fiecare zi mureau un numar foarte mare de oameni, bogați văzând acest lucru au lăsat totul în grija slugilor și au plecat, pe când cei fără niciun venit au fost nevoiți să rămână și să se încreadă în puterea lui Dumnezeu sau a șarlatanilor care pe zi ce trece se înmulțeau cu fel si fel de tratamente magice împotriva ciumei.
„Dar când molima s-a răspândit cu adevarat, oamenii au început să-și dea seama de neghiobia de a se fi încrezut în asemenea ființe păcătoase, care n-au făcut decât să-i stoarcă de bani, și spaimele lor au început să-i împingă pe alte căi, spre nedumerire și neputință. Bieții oameni nu mai știau pe ce drum să apuce și ce să facă, fie pentru a se feri, fie pentru a-și alina suferințele. Alergau de la un vraci la altul, de la o ușă la alta, strigând în plină stradă :<<Dumnezeu să ne aibă în pază; ce să ne facem? >>”
Sărmanii oameni au început să iasă în stradă și să își mărturisească păcatele, chiar și crimele dar nimeni nu îi băga în seamă deoarece toți erau concentrați pentru găsirea unor soluții care să ajute la ținerea ciumei în frâu. Au închis oameni în casă, prizonieri în propria suferință, dar cel mai rău a fost că au închis bolnavi cu cei sănătoși, nu conta că doar unul din familie e bolnav, automat erau izolați toți și păziți de câte un paznic, paznic care îi ajuta și în cele necesare. Mulți oameni au fugit din case în timp ce paznicul era trimis după ceva, iar acest lucru a dus la împrăștierea ciumei mai departe, unii au ales să-și pună capăt zilelor deoarece nu mai suportau durerile.
Pe lângă cei bogații au plecat și cei săraci care sau refugiat în păduri și au trăit din mila oamenilor, deși mai tot timpul erau goniți, nimeni nu îi primea de frica să nu se îmbolnăvească și ei. Sunt multe povestioare în carte care ne arată despre traiul celor refugiați în pădure. Cei rămași au priviți neputincioși cum cei dragi sunt aruncați în căruța morti, dar din păcate nimeni nu mai plângea după nimeni, fiecare plângea pentru el.
„Pe măsura ce creștea nenorocirea, în acele vremuri crâncene, sporea și nauceala oamenilor. Și pe unii spaima îi mâna spre tot atâtea fapte nesăbuite, ca și chinurile bolii pe alții. Ceea ce era nespus de trist. Oameni în toată firea băteau străzile urlând și plângând și frangându-si brațele. Alții nu conteneau să se roage în plină stradă, inaltandu-și brațele spre cer și implorând mila Domnului. Ceea ce, chiar dacă dovdea o tulburare mintală, era oricum mai ușor de îndurat decât țipetele disperate și racnetele înfricoșătoare care se auzeau zi de zi, și mai cu seamă serile, în unele străzi. „
„Jurnal din Anul Ciumei” este o carte care merită citită de fiecare în parte, deși este o carte dureroasă ne oferă foarte multe informații și statistici cu privire la această boală nemiloasa care a doborât atâția oameni. Este o carte care te pune pe gânduri și te lasă cu multe semne de întrebare, mai ales dispariția ciumei așa dintr-o dată, dar și de unde a venit. Pe tot parcursul lecturii am încercat să îmi imaginez că sunt acolo și observ comportamentul oamenilor, a fost chinuitor doar să imi imaginez, dar pentru cei care au trait cu frica asta, mulții au înnebunit de frică în perioada respectivă. Recomand cu toată încrederea această carte!